Burnout și de la capăt

Puuuuuulă dimineața la toată lumea! Alex Mocanu aici. Proaspăt ieșit de la hibernat. Sau de la hiburnout, dacă îmi permiți acest joc de cuvinte pe care îl poți folosi și tu dacă vrei să fii la fel de penibil ca și mine 💪

Aaașa. BURNOUT! Am tot auzit termenul ăsta în ultimii ani dar e ca la toate chestiile nasoale despre care auzi sau citești pe net, ai impresia că nu ți se va întâmpla și ție. 'Io-s peste … pulime. Sunt jmeker, eu iubesc ceea ce fac, cum s-ajungi la burnout daca faci ce-ti place?' Ei bine, iată că nu numai că pot să ajung la burnout făcând ce îmi place dar pot să sufăr de un burnout așa de mare că ar putea să facă Sala Palatului singur.

Jobul sau cariera ta sunt ca o relație de lungă durată. Ca majoritatea căsniciilor. Chiar dacă ești super îndrăgostit la început și chiar dacă e persoana super potrivită pentru tine, în ani de zile tot mai apar provocări. Te schimbi tu, se schimbă celălalt, se schimbă mediul, etc. Se întâmplă să te trezești pur și simplu că ești nefericit. Te-ai săturat. Vrei o pauză. Oricât de bine ar părea să fie. E și vorba aia: 'pentru orice femeie frumoasă există cel puțin un bărbat care s-a saturat să o ... s-a săturat de ea'. Faza e că nu devii nefericit dintr-o dată, așa. Mai degrabă realizezi dintr-o dată că ești nefericit de 2 ani încoace. Dacă nu ai trăit niciodată asta nici n-ai cum să înțelegi așa ceva. Pare ridicol. Cum să realizezi azi că ești nefericit de 2 ani? Ce ai făcut în ăștia 2 ani?! Păi, ai trăit pe pilot automat. Cel puțin în ceea ce privește relația. Sau cariera. E ca momentul când te uiți în oglindă și realizezi că te-ai îngrășat. Nu te-ai îngrășat acum. Te tot îngrași de luni sau ani de zile. Acum doar ai trecut de un punct critic și a devenit evident. Sau te uiți în oglindă și realizezi că ai riduri. Nu ai îmbătrânit instant. Asta e chiar o analogie mai bună că e mai greu să îți observi ridurile când stau sub machiaj tot timpul. Machiaj pe care îl aplici, pe pilot automat, în fiecare dimineață.

Ce am făcut eu cu nefericirea care a dus l-a burnout? Am băgat-o sub preș, normal. Daca ar fi să merg pe analogia cu ridurile, am dat cu mai mult fond de ten și am ieșit zâmbind înapoi în lume.

Poate te-ai săturat de job. Poate ai nevoie de o pauză. Însă când îți iubești jobul sau cariera  e o capcană și mai mare. Că nu iei pauză. Tragi și mai tare ca să treci peste. Sau daca ai fi in locul meu: poate oferi prea mult fiindcă ai traume cu taică-tu. Dar nu oferi din dragoste ci ca să primești recunoștință și apreciere în schimb! Iar dacă aprecierea nu vine E VINA CELORLALȚI! Că nu știu să aprecieze ce le ofer eu. Chiar dacă nici nu mi-au cerut ce am oferit. Dar sa le aprecieze! Iar secretul ... shhh 🤫 ... secretul e să nu te oprești! Să tragi si mai mult până îți fuți viața de tot. Poate vine la un moment dat aprecierea aia care nu are legatură nici cu ce faci tu, nici cu ceilalți 🙄

Insert terapie!

Odată cu terapia am început să mai scot din când în când capul din burnout sa vad cum mai arată viața mea. 'Oook, pământurile tot pârjolite, fântânile încă otrăvite. Mai stau un pic aici că e căldurică'.

Îmi spunea terapeutul că trebuie să încep să fac lucruri din timp. Să nu stau până când rămân fără bani ca să acționez. Sau până îmi îngrop cariera de tot. Sau mai rău, îmi distrug familia. Ghici ce? Am stat până aproape în ultima clipă. Sunt super recunoscător că nu am stricat nimic grav, că am familia aproape și suntem chiar mai puternici decât înainte. Am ieșit de la căldurică și sunt pișat pe mine acum 😅. De 3 luni zic că mă apuc să scriu articole sau să fac un podcast. Doar că, în mintea mea, eu sunt ăla care dă o energie buna oamenilor care ma urmaresc. 'Unde vin eu deprimat si deziluzionat să le vorbesc oamenilor?'

Dar dacă nu încep acum, nu o să încep niciodată. Ei bine, îi dau drumul! Așa cum sunt. Am să tratez articolul ăsta ca pe poza de 'înainte'. Să revin la el cu cât o sa simt că avansez spre faza de 'după'.

Știi tu ... cum faci când te apuci să slăbești. Faci o poză în oglindă, îți umfli burta, să arate mai rău decât ești de fapt; stai trist așa gen 'nimic nu merge .. sunt atât de gras și trist' și vii după aia cu poza de după. Zâmbet mai larg decât blugii tinerilor din ziua de azi. Că s-a revenit la moda cu blugii largi. Așa știi că ești bătrân. Când revine moda pentru care erai judecat când erai puștan 🙄. Aah ... poza de după. Ce bucurie. Ești în formă. Ai o sclipire în ochi. Ești încordat. Deshidratat. Mizerabil de la lipsa de carbohidrați. Dar ce frumos e să postezi rezultatul. Să simți că faci ceva cu viața ta. Cred că e singura laudă cu care sunt de acord online. Bine, asta dacă există poza de după.

Te-ai gândit vreodată câte poze de “înainte” s-or fi făcut, 

fără să mai existe poza de după?

Și eu am poza de 'înainte'. Am două poze chiar. Și încă nu există poza de după. Câte poze de 'înainte' or exista care încă își așteaptă perechea? Poze cu oameni grași care încă își așteaptă perechea. HA! Dublu înțeles. Te-ai prins? Poze care își așteaptă perechea și oameni grași care își așteaptă perechea. Of. Dacă am învățat ceva din aproape 10 ani de comedie e că dacă explici o glumă e doar fiindcă nu ai încredere în ea 🤦

De ce am două poze de 'înainte' te întrebi? Pentru că de la prima până la a doua am devenit mai rău iar cand faci poza de 'înainte', cu cât ești mai gras și mai mizerabil cu atât mai bine. Cu atât mai spectaculoasă va fi transformarea. Dap. Idiot. I knooow.

În toată perioada asta am avut totuși o clipă de inspirație care cred că m-a ajutat destul de mult. Eram într-un super blocaj în carieră. Nu reușeam să mișc nimic acolo. Aveam un blocaj în relație cu soția. Nici acolo nu părea că pot să schimb ceva pe termen scurt. OK. În ce arie a vieții aș putea să îmbunătățesc ceva? Ceva care nu depinde de alți oameni. Ce ține de mine direct? Corpul și mintea mea. Am hotărât că mă reapuc de sală și că reîncep să meditez constant. A apărut posibilitatea de a mă antrena cu un prieten bun, ca să nu mai plătesc un antrenor personal. Am făcut un curs de meditație transcedentală. Iar de atunci au trecut 4 luni de zile și nu cred că am sărit mai mult de o zi în care să nu meditez iar la sală merg constant, de 3-4 ori pe săptămână. S-ar putea să mă fi salvat disciplina asta. Sau s-ar putea să fi trecut burnout-ul pur și simplu. Cine știe.

Înțeleg că burnout-ul e o chestie care se creează într-un timp destul de lung și peste care treci într-o perioadă aproximativ egală. Sau am mai auzit la un terapeut ideea că perioada de recuperare e undeva între 6 luni și 1 an 😳

Dacă treci prin burnout sau te lupți cu depresie, anxietate și alte 'issues' de genul ăsta, nu ești singur sau singură. Știu că ai mai auzit asta și e bine că o tot auzim. Să ne obișnuim că nu suntem singuri. E din ce în ce mai frecvent să trecem prin situații dinastea. Îți trimit o îmbrățișare mare și îți țin pumnii! Totuși depinde de noi să facem ce pași putem în a ne ajuta sau a căuta ajutor. 

Eu m-am prins atât de greu că nu sunt singur si că nu trebuie să tratez lucrurile așa. Acum sunt super recunoscător pentru oamenii cu care am interacționat, cu care am lucrat si am evoluat în toată perioada. Sărutmâna!

Mult succes mie! Planurile de acum încolo sunt destul de simple și au legătură mai mult cu viața ca un întreg nu neapărat cu succesul în carieră, banii pe care îi produc și relațiile pe care le am. Îmi doresc un echilibru și am început un drum spiritual. Te țin la curent cu evoluția mea. Mai ales dacă revii aici să citești sau îmi lași mail-ul tău să ținem legătura.

Pace și dragoste

Alex